duminică, 28 noiembrie 2010

...si alte nazdravenii de bebe strumf

...Bebe (pentru ca ,de vreo saptamana , Antonia vorbeste despre sine spunandu-si bebe ) continua sa fie o admiratoare infocata a lui "Apapa ".Zilnic citim cartea cu Apapa,prin magazine e cu ochii numai dupa pitici si Alba ca Zapada ,nici nu mai tin minte de cate ori am vazut dvd-ul cu Alba ca Zapada ,pare-se ca tv-ul si dvd-ul au fost acaparate de Apapa.Merge prin casa ca piticii din desene ,cu manutele la spate cantand hai-hooo,seara ,la culcare nu mai avem loc in pat de Apapa care isi "aduce "zilnic si cea mai buna prietena la nani,pe Jasmine din "Alladin si lampa fermecata ".Nu-i chip sa adoarma fara ele,daca le uit cumva tipa cat o tin plamanii "APAPAAAAA".Adoarme, binenteles,cu papusile in mana ,asta dupa ce le tot aseaza tacticos pe perna.In patut ,dupa ce a adormit si ii fac transferul din patul nostru ,am grija sa le pun si pe cele doua domnisoare,sa le gaseasca "bebe" cand se trezeste.
Pe langa Alba ca Zapada, Antonia mai are o pasiune :"scrisul ".Ii place la nebunie sa manzgaleasca (pentru ca la varsta asta,atat stie sa faca ,evident).Isi ia suportul de creioane cerate,le rastoarna pe covor sau pe masa,cartile de colorat,o agenda de-a mea ajunsa pe post de caiet de desen si "deseneaza ".Daca o intreb ce face imi spuna serioasa "chiu "(adica scriu ).E asa caraghioasa ca ,in manzgaleala ei,ea identifica diverse forme ...o intreb "ce scrii tu,mami ?" si imi arata pe diverse pagini "ham" ,"miau " ,"floare "=trage puternic aer pe nas ,asa identificam deocamdata floarea.Daca nu ajunge la suportul de creioane ,vine hotarata ,ma tot striga "mama,mama ...chiu ".E bine,deja stie cum sa ne spuna ceea ce isi doreste,desi cam greu cu vorbitul asta.
"Discutie "intre Anto si mami intr-o seara .Imi ia telefonul si o intreb :
M :Mami,cu cine vorbesti?
A :Tata
M :Ce vorbesti cu tata?ce vrei sa-i spui?
A :Banu,banu
M :Sa-ti cumpere tati ceva de la magazin cu bani,mami?
A:da (asta dupa ce zice mai intai icccc (sunetul nazal pentru nu ),dar ea mereu in locul lui da zice icccc(adica nu ),desi vrea lucrul respectiv )
M:Si ce vrei sa-ti ia tati de la magazin?ce vrei sa-ti aduca ?
A :Cacao(si tati i-a adus un kinder felie de lapte,la Antonia cacao inseamna cereale Nesquik ).:D

Vorbeste des cu mama mea la telefon ,o striga ,o intreba de tataie,ham ,miau si cucuriguuu.Mama mea i-a impletit cu pulovoras roz cu gargarita Antoniei. Tuturor le arata puloverul si le spune "mamam,mamam "(adica mamaia i-a facut pulovarasul ).
Pronunta destul de greu cuvintele ,pe majoritatea le stalceste iar pe unele chiar le inventeaza .Spre exemplu :
mar-mai
portocala -piticala
ceas- lalu
carte-lalic
Doamne-Doamne -Dam -Dam
Denis -Dis
nota : i nu este i de la "iepure" ci i de la "impodobit"(asta ca sa se poata citi "corect " modul in care Anto pronunta diverse cuvinte ).

Atunci cand se joaca cu creioanele ma striga in timp ce "coloreaza ",ridica diverse creioane si ma intreaba "ata,ata(asta,asta) ?" iar eu trebuie sa ii spun ce culori au creioanele respective.Inca nu a repetat nicio culoare dupa mine dar stiu ca memoria ei lucreaza si sigur ma va surprinde in curand."Numara " mereu piticii din carte ,deocamdata doar aratandu-i cu degetelul si spunand "atu,atu "(altul,altul )dar ma pune pe mine mereu sa-i numar.
Ii place foarte mult melodia lui Vaya con Dion "Nah,nah ,nah ".Imi ia telefonul si zice "mama,na,na,na ".Asa ca uite cum mi se consuma mie bateria zilnic caci asculta melodia de zeci de ori,daca se schimba melodia vine cu telefonul la mine si iarasi "mama,na,na,na ",se plimba cu telefonul prin casa cantand na,na,na si da din cap.E tare haioasa .
Stagnam la capitolul greutate (10,700 kg) dar i-a revenit pofta de mancare (de 2 saptamani era in greva foamei ).Avem in continuare 8 dinti,cu strungareata aferenta pe care ii spalam cu mare placere in fiecare seara.Nu facem niciodata baita fara pitici(se duce,rascoleste prin jucarii si abia apoi putem face baie linistite),doarme bine,de la 21.30-22.00 pana dimineata pe la 8 si un pic,foarte rar se mai trezeste noaptea si la pranz de la 13 si un pic pana la 15 si un pic.Mananca zilnic ciorbita la pranz,de diverse tipuri,zilnic iaurt,laptele de seara il refuza in continuare ,mai mult gusta din el.Mananca cu mare pofta portocala ,daca ar fi dupa ea ar mananca si 2 de-o data.
Nu este deloc "impresionata " de aranjamentele de Craciun,de braduti impodobiti si beteala .Reactioneaza un pic la vederea unor imagini cu Mos Craciun dar ii plac mai mult renii.
Ne spune cand e intrebata cine sta acasa (mamam ,bebe ) si cine merge la serviciu (tata,mama ).
Cam asta face Antonia la un an jumatate...ne inveselete existenta si ne tine in priza non-stop.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Printesa "Apapa "

De o saptamana Antonia e indragostita de Apapa.Va intrebati cine este oare Apapa?Apapa nu-i nimeni alta decat Alba ca Zapada,in limbajul Antoniei binenteles.Avea o papusica Alba ca zapada si 7 piticuti mici de plastic cumparati de tati acum vreo 3 luni.Piticii ii placeau tare dar pentru Alba ca Zapada nu prezenta nici cel mai mic interes.Citeam frecvent cartea "Alba ca Zapada si cei 7 pitici " dar pentru a admira si numara piticii.Asta pana vinerea trecuta .Antonia a fost plecata de joi dimineata la mamaie la tara si,drept recompensa pentru ca a fost cuminte si nu a plans ,a ascultat-o pe bunica ,i-am cumparat un pitic cantaret de la Disney cu care m-am infatisat in fata printesei vineri seara.Bucurie mare cand a vazut-o pe mami,bucurie cand a vazut piticul dar si mai mare bucurie cand a vazut-o pe "Apapa" pe cutia piticului.De atunci are o mare pasiune pentru ea.Cum am ajuns acasa am cules-o pe Alba ca Zapada din cosul de jucarii si sunt bune prietene acum.Se plimba cu ea prin casa,o ia cu noi afara,intr-o zi nu a vrut sa adoarma fara Apapa ,toata ziua ne-o aduce sa o pupam.Ce mai,pasiune mare!
Se identifica pe sine mai nou ca fiind bebe.Cand face diverse actiuni si este intrebata cine le-a facut raspunde automat bebe.E "mincinoasa " de mica,daca e gresit lucrul pe care l-a facut(si ea stie asta )spune nevinovata ca mama,tata sau mamaie a facut "prostioara ".Si tot de mica i se dezvolta simtul "mitei":daca o cert vine fuguta,ma ia in brate si ma pupa.Stie ea ce stie!
Ne spune ca mami iubeste pe tati si pe bebe iar tati iubeste pe mami si pe bebe.

marți, 2 noiembrie 2010

1 an si aproape 5 luni






Inca un pic si bifam un an jumatate...unde a fugit jumatatea asta de an ,sincer ,nu stiu...imi amintesc ca am sarbatorit prima aniversare si apoi ,parca toate evenimentele imi fug prin fata ochilor.Imi propun zilnic sa mai scriu cate ceva dar fie nu ajung in fata laptopului ,fie ma "blochez" si nu stiu cum sa descriu mai bine amalganul de sentimente.
Personajul principal (care la ora asta face nani) se dezvolta bine...mai usor cu greutatea (desi mananca tare bine ,si muuuullt),are 10,7 kg si nici nu este un copil inalt(are vreo 78 cm),desi foarte multa lume imi spune ca e foarte bine dezvoltata si sunt uimiti cand le spun ca are 1 an si 4 luni.
S-a acomodat bine cu bunica,desi ,de multe ori,cand ajung acasa,imi primesc "pedeapsa " pentru ca o las cu bunica,pedeapsa manifestata prin tantrum-uri,carora uneori le gasim modalitatea de rezolvare,alteori e un mic catar si ,oricat de mult as incerca,ea o tine pe a ei...si uite asa ma enervez si eu si ne "certam",ea se uita urat la mine(daaaa,a invatat sa se uite urat si e tare comica ) si isi incepe "spectacolul " de plans.In weekend,cand se trezeste si ma vede e asa de fericita,e toata numai zambet,se uita la mine si tot repeta "mama,mama",se mai alinta putin cu capul pe mine,iarasi se ridica ,se uita si zice "mama".Se vede ca-i fericita ca se trezeste cu mine.
La capitolul limbaj nu inregistram mari evolutii :a invatat sa spuna pitic (dar intr-un mod tare comic ,care nu poate fi reprodus in scris ),maî(mar),cacao(asta cand cere cereale cu lapte ,e innebunita dupa cerealele Nesquik).Stie cum fac toate animalele,recunoaste si arata unde sunt ochisorii,urechile etc,ii place la nebunie sa se plimbe cu masina,daca ii spun ca mergem pa-pa ,replica Antoniei este "brummmm-brummm".
E tare iubareata,ne pupa toata ziua,daca ii cer eu pupici ,se intoarce automat apoi si spre tati,si zice "tata ,tata" si intinde gurita sa ii dea pupici si lui ,si invers.
Sambata seara am fost in vizita la prietenul ei,Mihnea...a fost o nebunie...s-au alergat unul pe celalalt,au chiuit ,s-au jucat ,s-au pupacit...Antonia l-ar fi pupat non-stop si cand Mihnea se plictisea,Antonia alerga prin casa dupa el sa il pupe.Duminica am fost la zoo,dezamagire totala,2 animale amarate acolo,dar Antonia a fost incantata ...inca ne spune daca o intrebam unde a fost "brumm,brummm(adica cu masina ),uuuuu(maimuta ),caca(avea o maimutica o tumoare la poponet),sau ne spune cum ragea un cerb de acolo dar nu am putut sa o filmez si nici nu pot reproduce in scris :)).E ea insasi o mica maimutica,reproduce tot ce vede la noi,diverse actiuni,diverse expresii ale fetei,retine repede tot ce i se arata(acum s-a trezit si sare in pat :D).
Ieri si astazi a fost cu mine la munca (pentru ca a fost vacanta ,a fost programul lejer),a fost tare incantata,nu o mai puteam lua de acolo ,a fost rasfatata de toate fetele dar ea a fost tare rezervata si nu prea a socializat.
Ca sa o protejez de episoade dese si urate de gripa ,dupa ce am discutat cu pediatra de ma mine de la serviciu si cu pediatra ei,am decis sa ii dau Antoniei mini martieni ,sirop,15 zile timp de 3 luni ,si sirop de propolis cu echinaceea ,pe toata perioada rece.Si tot in acelasi sens ,ieri ne-am facut ,si eu ,si tati,vaccinul antigripal,sa nu ii mai aducem acasa toti virusii.
In rest...se dezvolta bine,e un copil normal pentru varsta ei.Inca mai am semne de intrebare legat de piciorusele ei si parca as mai consulta un alt ortoped.Inca ma mai gandesc...
Nu mai reusesc sa scriu,gata...isi cere dreptul la atentie.